Multe povești încep cu “la început am fost doi” și cred că sunt cele mai savuroase când privești înapoi după mai mulți ani. Mi-am dorit un proiect în care să cred, după multe joburi și căutări, și l-am întâlnit pe Valentin în 2013, un artist carismatic și vesel, foarte talentat, care se încăpățâna să trăiască liber, să spună sincer ce are de zis, probabil de aceea și alesese caricatura ca mod de exprimare.
Ulterior am devenit Noi, și așa s-a nascut proiectul Caricatours. O manifestare a intenției noastre de a crea un spațiu prietenos pentru artiști și de a transmite prin caricaturi energia noastră creativă dar și curajul unui explorator într-un domeniu sensibil. Am dorit să poziționăm caricatura în familia graficii de șevalet, ca o formă de artă accesibilă, îndrăgită pentru efectul ei umoristic, și cu potențial de integrare în proiecte creative dar și în multiplele valențe ale diverstismentului contemporan.
Talentul lui Valentin ne-a permis să călătorim în alte țări unde se organizează festivaluri de caricatură și să întâlnim artiști în adevăratul sens al cuvântului. S-a format o gașcă frumoasă, în care simțul umorului este cel mai dezvoltat, dar și cel al capacității de a surprinde esența. Despre asta este vorba în caricatura portretistică. O joacă inspirată cu liniile, volumele și culorile, care să redea personalitatea persoanei din față.
Un obiectiv major al proiectului Caricatours este și reunirea mai multor categorii de caricatură în același spațiu. Caricatura portretistică ilustrată până acum de Valentin este doar una dintre ramurile “Cartoonului”, pe lângă ea mai exista cea tematică, sau cu “poantă” cum i se mai zice, caricatura de tip Comics sau bandă desenată, caricatura care spune o poveste sau “storytelling”, designul de personaj și chiar pin-up. Ne-am dorit să existe o diversitate de stiluri și viziuni, de aceea în călătoriile noastre am cunoscut artiști talentați și simpatici, din mai multe țări, cu care ne-am împrietenit și am început să colaborăm. Tehnologia ne-a permis să colaborăm la distanță, întrucât artiștii lucrează digital pe tablete grafice profesionale.
Suntem visători, dar și realiști, încrezători însă că acest îndemn interior de a expune publicul la caricatură, în toate valențele ei, se va dezvolta în mai multe direcții decât ne putem imagina noi acum. Cuvintele care ne reprezintă intenția sunt pofta de viață, pasiunea, talentul, empatia, respectul și aprecierea pentru artiști, echilibrul și aventura.